Ce fel de profesor sunt?

Profesori şi profesori

       Eu sunt un profesor fericit. Stiu ca suna ca un afront în ziua de azi să te declari fericit, când educatia romaneasca numai desprinsa din basme care sa vorbeasca de “fericire pana la adanci batraneti” nu este. M-am intrebat adesea daca, pe langa traditia unei cariere didactice initiata in familie de mama, a mai fost ceva care sa ma conduca spre meseria pe care o practic. Si, de fiecare data, la o evaluare mai detaliata sau sumara a motivelor pentru care nu as face altceva, ajung invariabil la aceeasi rezolutie: meseria asta m-a ales pe mine pentru ca sunt capabila sa o fac cu daruire, bucurie si entuziasm. Sunt trei elemente care imi asigura o stare de fericire in conjunctura total nefericita in care se plaseaza invatamantul romanesc astazi.

          Mi s-a spus, uneori cu admiratie sau cu ceva urme de repros (de catre colegi, studenti sau membri ai familiei), ca pur si simplu radiez de placere sau devin complet absorbita atunci cand ma captiveaza tematica cursurilor pe care le pregatesc, a lucrarilor de cercetare pe care le scriu sau lucrul efectiv la catedra. Cred cu tarie că e o binecuvantare si nu un blestem (cum cred altii) sa fiu si un profesor împătimit/pasionat/dăruit meseriei mele  – o “specie” rara, care se revendica de la modelul “Domnu’ Trandafir” si traieste pentru “invataceii” sai, fie ei de o schioapa sau trecuti de mult de prima tinerete. Cum ne recunoastem noi, cei care, cu idealismul nostru si lipsa de pragmatism care ne caracterizeaza inca mai vrem sa fim “apostoli” ai neamului cat se poate de neatinsi de coruptie, mediocritate si meschinarie? 
După faţa care se luminează si ochii care scânteiază de bucuria de a se afla in mijlocul elevilor, mereu aproape si de ajutor. 

După blandetea imbinata cu fermitate din vocea cu care incurajeaza, da povete si dojeneste uneori. 

După hainele adesea indelung purtate dar stralucind de la departare de curatenie, in comparatie cu ale celor care au dat cinstea pe “firma”...   

        Am avut sansa sa am ca modele de viata profesori cu tact si talent pedagogic pe care i-am urcat pe un piedestal  si i-am pus in rama atunci cand i-am recunoscut ca fiind adevarati profesionisti in domeniu. M-am ghidat insa dupa deviza de a lua doar ce e bun de la fiecare, acceptand ca pana si zeii nu erau perfecti. Inclin sa cred ca dorinta vizibila de autodepasire cu care imi practic meseria m-a ajutat sa afisez, la randul meu, o mină de profesor talentat...daca talentul inseamna sa reusesti atat tu cat si cei pe care ii indrumi sa atinga tintele, oricat de sus ar fi, atunci da, probabil sunt si “talentata”.

Ce fel de profesor nu sunt si nu vreau sa fiu?
Am sa enumar mai jos cateva din “modelele” de care m-am dezis si ma lupt in continuare sa ma indepartez cat pot de mult. Voi folosi mai intai calificative consacrate, apoi voi folosi “voalul” metaforic pentru ca cei care se identifica cu un tip sau altul sa nu sufere prea tare...

Profesorul revoltat – suparat pe sistem, pe colegi, pe elevi/studenti, pe viaţă, gaseste pricina la orice si reactioneaza adesea, disproportionat, se angajeaza in controverse, atrage situatii tensionate si arata mereu cu degetul spre un vinovat pentru tot ce se intampla in clasa lui, in scoala lui, oriunde si oricand. Rabufniri avem fiecare din noi, supusi zilnic la atatea situatii kafkiene, dar important este pana unde mergem si cat pot suporta si ceilalti ca noi sa fim intotdeauna ‘Gică Contra” care se impotriveste din principiu, dar nu vine niciodata cu solutii constructive. 

Profesorul frustrat – rabuneste cu invidie vădită ori de cate ori altcineva resuseste unde el/ea a esuat, pedepseste cu asprime elevii ca sa se razbune pentru “nedreptati” suferite, nu se poate abtine sa nu se bucure cand “capra vecinului” a ajuns macar la reanimare daca nu deja la protap.

Profesorul blazat – se manifesta ori de cate ori intra in starea de acceptare fara tagada a situatiei de fapt, isi pierde lumina din priviri, e mereu absent si lipsit de reactie, lasandu-se dus de val oriunde il poarta...As fi ipocrita sa spun ca nu am incercat si eu sentimentul acesta, vazand cum mediocritatea e adusa la statut de mare arta, servilismul deschide mai usor usile decat iarba fiarelor si patriotismul meu de “ierbivora” indragostita de iarba de acasa trece drept refuz de a iesi din bula de confort...
Profesorul care si-a gresit cariera – este trist si daca realizeaza asta si mai ales daca nu o face. Daca unii mai reusesc sa disimuleze faptul ca nu au chemare pentru meseria asta si se agata cu dintii de ea, pentru ca la altceva oricum tot nu se pricep, altii sunt foarte convinsi, impotriva tuturor evidentelor, ca nu este dascal mai bun ca ei/ele. Nu stiu cat teste de genul celui din link-ul urmator ajuta, dar nu e niciodata tarziu pentru reconversie profesionala http://www.realitatea.net/testul-din-care-iti-dai-seama-ce-profesie-ti-se-potriveste_1125534.html

Profesorul “gripat” – nu este etichetat doar ca fiind strict, rigid, inflexibil, intransigent, ci si “constipat”, incapabil/a sa arate ca are si o latura umana. Daca el/ea nici macar nu surade, nu are cum sa tolereze zambete si chicoteli complice, strengarii si mici farse.

Profesorul “bine uns” – usor abordabil, relaxat (din punct de vedere financiar si...etic), se bucura de un somn linistit, stiind ca a obtinut stimulentul adecvat pentru a “face sa fie treaba buna” pentru toata lumea. Daca “clientul” e multumit de pachetul sau de servicii, el/ea nu are de ce sa aiba probleme de constiinta.

Profesorul “trăznit” – simpatic in felul lui, are tot felul de ticuri si excentricitati care fac deliciul elevilor si colegilor, face si spune lucruri traznite, este predispus la caricaturizare si acordarea de porecle pitoresti, care par sa nu il atinga in niciun fel.

Profesorul “deraiat” – daca examenul psihologic ar fi unul de care sa se tina intr-adevar cont, s-ar vedea cati profesori au macar un vagon, daca nu toate vagoanele sarite de pe şină. Desi tulburarile unora sunt vizibile (si situatia dramatica atat pentru ei cat si pentru elevii lor), gradul de toleranta este maxim pana in momentul in care se intampla un episod regretabil, eventual adus la cunostinta opiniei publice.

Profesorul “turmentat” – nu ma refer atat la genul de turmentare si bulversare cauzata de instabilitatea sistemului, pentru ca de asta sufera, cred, fiecare dintre noi (si ne cuprinde “raul de miscare”), ci la acel individ care se intreaba zilnic daca sa voteze cu scoala sau cu restaurantul din apropierea ei...Cel mai jenant este cand ajunge la stadiul de a fi dus acasa de brat sau “pe brate” de proprii elevi/studenti sau colegi. Culmea este ca e mereu “sub acoperire”, pe motiv ca are si el/ea o familie de intretinut, e “om al scolii”, l-au coplesit “supararile” etc. Paradoxal, in caz de degringolada electorala, ajunge el insusi cap de afis si se trezeste, brusc, tocmai cand cei care l-au votat aveau nevoie sa fie mai “afumat”.    
Profesorul “turat” – mereu agitat si sifonat, gesticuleaza mult, se inflacareaza si profereaza amenintari pe care oricum nu le duce la capat. Desi este, in fapt, inofensiv, pur si simplu nu stie sa mearga la ralanti si, pentru asta, poate fi destul de agasant si obositor pentru cei care vin in contact cu el/ea.
Profesorul “jemanfişist” sau de tip “laissez faire” – in principiu, ar trebui sa aiba o cariera lunga si sa se bucure de o pensie linistita. Nu se streseaza de nimic, nu-l/o perturba absolut nimic. Nu invata elevii? Problema lor. Vine o inspectie? Trece si asta. De ce sa faci azi ceva cand poti lasa pe poimaine? Pana la urma nu ramane nimic nefacut, cineva tot se va simti dator sa preia sarcina. Cert este ca a-i lasa pe altii sa se consume si sa faca treaba in locul tau fara a simti ca le-ai ramas dator cere multa diplomatie.   

Profesorul “proptit” – tupeist, nonşalant, susţinut cu pârghii solide, mai ales din cele politice si nepotiste, isi face loc direct acolo unde si-a propus, cu cea mai mare sfidare si nerusinare, peste toate criteriile si concursurile. Daca a reusit sa patrunda in sistem pe usa din dos, asta nu inseamna ca nu are aspiratii inalte si nu devine, fulminant, sef de...cerc, catedra, director etc, ca doar are de recuperat investitia consistenta in propria-i cariera. E adevarat ca obtine tot ce vrea, dar un singur lucru nu-l va avea, cu toate pilele si proptelele sale: respectul celor care stiu parcursul sau...

Profesorul “slugarnic” – supus, chiar servil, e intr-atat de ascultator incat executa fara sa cracneasca orice i se impune, e intr-atat de legist incat refuza cu obstinatie sa indoaie reguli aberante chiar si atunci cand il afecteaza personal. Atata timp cat nu face un pas fara sa aiba “binecuvantare de la prelati”...este, in mod evident, tipul ideal doar pentru sefi.

 Profesorul “rebel” – nonconformist, nu respecta convenientele si incalca regulile in mod sfidator. Prin maniera in care se adreseaza, se imbraca, preda, e considerat “de gaşcă”. Foarte apropiat de elevi/studenti, este privit cu rezerva si mare suspiciune de conducere si colegi, care cred ca este deplasat sa “te tragi de sireturi” cu cei care ar trebui sa iti “faca pantofii”.

Nu stiu daca metafora nominală atenueaza sau amplifica trasaturile, dar asocierile urmatoare le-am facut pe baza unor observatii personale, pornind de la exemple particulare ale caror trasaturi sunt multiplicate in ...mii de indivizi.   

"Căpcăunul/balaurul" – zbir à la “Domnu Vucea”, scoate fum si flacari de cum paseste in clasa, se repede continuu asupra “victimelor” cu ameninţarea că ii “mananca cu fulgi cu tot” daca “aude musca în tavan, îi “frige la note”, îi ingheata din priviri, revarsa asupra lor lebede negre pana cand inteleg ca au nevoie de “ajutor” ca sa iasa basma curată – toate astea sunt menite sa arate cat sunt de puternici cand, de fapt,  ei sunt, adesea, la randul lor, victime ale terorii sefilor, sotilor/sotiilor si isi recupereaza stima de sine asuprind pe cei mai neputinciosi ca ei.

"Vânătorul" – de şanse si puncte pentru propasire si avansare ierarhica, de greseli pe care sa le puna la “gazeta”, de fuste cu parfum de corupere de minori/e, de recompense care sa-i ateste meritele prin gradatii, diplome si ordine...Trebuie sa recunosc ca, o vreme, am vanat si eu partea mea de puncte si laude ca rasplata a muncii mele fără măsură.

"Şapa autonivelantă" – are o capacitate fantastica de a se mula pe orice regim, ia orice forma e nevoie, intrand pe sub pielea oricui, pana ajunge sa niveleze orice asperitate si sa scoata orice suprafata neteda.

"Antena" – prinde semnale de la ‘vecini’ inainte de a fi fost emise oficial si, fara a fi vizionar sau macar astrolog, avertizeaza pe cei vizati de cele ce urmeaza sa se intample. E util uneori sa ai prin preajma pe cineva cu "antenele intinse", mai ales daca se iveste vreo vizita inopinata din vreun inspectorat, minister etc.

"Trena" – am preferat aceasta metafora, pe motiv ca nu e la fel de “tare” ca si alti termeni care fac referire la cei/cele mereu disponibili/e, care se ţin scai de câte un şef, care sa le dea o sarcina sa le intareasca convingerea ca sunt in graţii...
"Ţestoasa" – dotat/a cu o carapace ultrarezistenta, si-a format o bariera de protectie psihica si emotionala  care pare impenetrabila in orice imprejurari. Daca se impune, se retrage total in carapace pana trece “primejdia” si isi vede apoi cu pasi masurati, de drumul sau.  

"Calul de curse" – setat sa fie campion tot timpul, se antreneaza in permanenta, urmand specializari, perfectionari, participand la simpozioane, dar uneori alearga in galop asa de nebunesc incat ramane fara suflare (la propriu)...

"Calul de bătaie" – daca a facut greseala sa arate ca poate si vrea, si mai ales nu stie să spună ‘nu’ sau sa se eschiveze, va ajunge sa fie muncit de toţi, pentru ca daca tot trage atat de bine, i se poate pune in spate oricat...
"Paianjenul saritor" - are toate caracteristicile generale ale acestei specii (tese plase de intrigi, sta la panda sa isi atace prada), dar e si mai inzestrat ca alti semeni din sistem: capabil să sară din loc in loc, atașat de un fir suficient de flexibil sa il/o duca cat mai departe in ierarhie, are o acuitate vizuala exceptionala, o rezolutie inalta, datorita careia reuseste sa focalizeze foarte bine fiecare tinta si nu da gres in ce-si propune; in plus, este un vanator activ, care isi vaneaza concurentii la pozitiile sau favorurile targetate, pana ce ii doboara cu veninul sau si ii elimina din calea sa. 
"Pop corn" – este stadiul la care unii nu ajung decat daca sunt pusi pe foc/jar si simt ca li se clatina scaunul in care pana acum se balansau visatori. Formele pe care le iau atunci cand sunt bine scuturati sunt din cele mai surprinzatoare.

"Pomul laudat" - nu cred ca ne permitem sa nu credem in zicale mai ales cand ne confruntam cu situatia de a intalni pe cineva care a reusit, singur sau cu ceva ajutor, sa isi creeze in "bransa" un "nume cu greutate" fara a avea, de fapt, meritele care ii sunt atribuite. Problema est ca te simti puternic inselat cand vezi ca umbla cu un "cantar masluit" sau iti umple "sacul" doar de...vorbe goale.
"Fasolea săltăreaţă" – tip adaptat autohton, va fi primul care va sări când e atins, tocmai ca sa nu il cerceteze nimeni, sa vada cat este de gaunos si ce se ascunde in propriul “invelis”.

Promit ca atunci cand mai descopar alte modele memorabile sau funeste, care ar merita prinse in tipologia pedagogilor, voi redeschide lista.
Stiu ca generalizarile si incadrarile in tipologii par sa nege individualitatea, dar nu pot sa nu remarc ca multe din aceste mini-portrete nu sunt specifice doar mediului educational, la orice nivel, ci sunt emblematice pentru foarte multe alte domenii/sectoare din Romania (si nu numai).

Poate sunt printre voi, cei care popositi pe pagina mea, cunoscatori ai altor tipuri de dascali care ar merita mentionati. Imi puteti impartasi din experientele voastre si daca veti fi de acord, voi publica pe pagina impresiile voastre.